loneliness isn’t the key

21 01 2011

am o nevoie sa vorbesc despre ce mi se intampla … o nevoie mult mai mare decat imi permit sa accept.
nu mai am prietenii din liceu, prietenii pe care ii aveam probabil mai mult din obisnuinta de a-i simti langa mine. mi-e dor de ei. de fapt, de ea. pentru ca era una singura cu care m-am certat si m-am impacat de n ori si pe care am sprijinit-o cand a avut mai mare nevoie. singura de care m-am indoit cel mai mult cand am ajutat-o cel mai mult si singura care m-a sunat cand m-am asteptat cel mai putin. mi-e dor de ea. cand am avut ocazia s-o intalnesc, ca si cum ar fi simtit intreg universul ca mi-e teama de ceva ce nu mi-am putut nici pana-n ziua de azi explica in cuvinte si nu in ganduri, a inceput o ploaie urata care m-a facut sa nu mai ies din casa. probabil inca nu m-a iertat pentru asteptarea aceea… nu stiu.
de atunci si pana acum n-am mai vorbit cine stie ce cu nimeni. din cand in cand, se mai iveste cate o persoana care ma face sa zambesc, ma face sa simt ca isi doreste sa vorbim, sa petrecem cu orele si sa ne amuzam ori sa ne analizam interesele impreuna. dar nu mereu. nu mereu e aceeasi persoana. decorul se schimba, eu ma schimb si in acelasi timp raman blocata intr-un timp necunoscut oricui isi doreste sa treaca de o bariera pe care nici eu insami nu o pot da la o parte, da’ pai altii.
as vrea sa imi spun ca am depasit stadiul necunoscutului si disperatului si am trecut la etapa deschiderii catre lume. redeschiderii catre ei, caci toti avem nevoie sa stim ca e cineva acolo langa noi pe care ne putem baza.

pe el l-am tradat. treptat. a avut rabdare, mai multa decat am crezut ori decat mi-as fi dorit. dar tot am sfarsit prin a-l indeparta. acum regret.
ma intreb cat de multi prieteni ma asteapta cu adevarat acolo, undeva si pe cati ii voi putea tine aproape. nu sunt facuta sa fiu singura. ori daca sunt facuta, nu pot accepta asta cu usurinta. am prea mare nevoie de oameni care sa ma sustina si sa-mi spuna c-o sa fie bine…

Advertisements




21 de cuvinte

21 01 2011

Asadar, sti jocul? Bun. Si eu. Daca nu, trateaza-le ca atare.

1. viitor
2. greseli
3. incercari
4. straduinta
5. emotii
6. asteptari
7. oameni
8. cer
9. noi
10. zambet
11. fericire
12. admiratie
13. a vrea
14. a simti
15. mama
16. impreuna
17. Dublin
18. rosu
19. tablou
20. muzica
21. parfum




be right back

21 01 2011

Multa vreme am plutit frumos deasupra oricaror defecte – cu ajutorul blogului.

Am crezut ca voi putea si fara el. Dar am gresit. Poate altii reusesc sa traiasca si fara sa isi descarce gandurile si emotiile pe hartie ori pe tastatura, dar eu nu pot. Sunt o persoana cu emotii foarte puternice, atat de partea pozitiva cat si de cea negativa. Poate mai ales de cea negativa. Sau … gresesc si de data asta?Sper sa reusesc sa ma reintorc la abilitatea mea de a-mi putea expune fara griji gandurile in public. Ar fi ceva chiar bine pentru un an nou fericit.

2011 suna bine, am mai spus-o. Chiar cred asta!





Ce nu ti s-a spus niciodata despre zodia ta, dar e esential sa afli

10 12 2010

Evident eu pun in primul rand zodia mea. Mai jos aveti insa si sursa, nu ezitati sa cititi. Amuzament garantat! 😛

VARSATOR
Varsatorii sunt niste intelectuali, ceea ce inseamna ca stiu multe despre lucruri total nesemnificative. Daca admiri cumva rasaritul in compania unui Varsator, pregateste-te sa auzi o prelegere despre orbitele planetelor, modul cum se reflecta lumina, praful cosmic. In mod evident, Varsatorii nu sunt deloc romantici. De fapt, ei folosesc acest cuvant doar pentru a vorbi despre lucruri care ti s-au parut total plictisitoare la scoala, cum ar fi Byron, Eminescu, Keats, Hugo. Sau limba latina.

Daca a existat vreodata un rebel pe pamantul acesta, acela a fost cu siguranta Varsator. Varsatorii iubesc pur si simplu sa se lupte cu ideile si normele general acceptate. Deloc surprinzator, ei sunt cei care au inventat lobotomia, break dance-ul si inghetata cu aroma de somon. Aceasta gandire libera ii tine pana pe la vreo 60 de ani, cand devin brusc incapatanati, morocanosi, niste zgripturoi.

Varsatorii sunt oameni independenti. Mai pe romaneste spus, fara prieteni. Este practic imposibil sa ai o relatie cu un Varsator si oricine incearca asta trebuie sa stie ca risca o hemoragie cerebrala. De ce ne batem totusi capul cu Varsatorii de la bun inceput – aceasta intrebare reprezinta unul dintre marile mistere ale sociologiei. Pe aceasta tema, BBC-ul va difuza o serie de documentare luna viitoare.

Un lucru ciudat este acela ca par bucurosi sa daruiasca tot felul de lucruri. Unii ar trage de aici concluzia ca Varsatorii sunt altruisti. Realitatea e ca le este prea lene ca sa le vanda.

Din punct de vedere politic, tind sa fie liberali. Din punct de vedere social, tind sa fie inepti.

Dragoste: Imaginati-va viata amoroasa a unui sihastru medieval si veti avea o idee despre cea a Varsatorilor. Singurul lucru pe care il stiu ei in legatura cu dragostea este ca e un domeniu in care n-au noroc deloc. Daca reusesc totusi sa aiba o relatie, faptul se explica numai prin teribilul ghinion al celuilalt, ghinion, care din fericire, nu dureaza mult. Partenerul ideal al Varsatorului: orice persoana pe care poate puna mana.

Bani: Banii sunt tot una dintre inventiile ciudate ale Varsatorilor. Ce fiinta zdravana la minte si-ar risca viata vanand animale salbatice in schimbul unor bucatele de metal stralucitor? De atunci, lucrurile s-au inrautatit. Azi oamenii ar face orice in schimbul unor bucatele de hartie! Cam uzata, intre noi fie vorba. Varsatorilor nu le e deloc rusine ca au creat o asemenea situatie rusinoasa. Ei insisi ar face orice pentru bucatelele alea de hartie!

Viitor: Varsatorii au mare incredere in viitor – pe care il numesc Noua epoca a Varsatorului. Atunci cred ei ca omenirea va progresa mult, atunci vom dobandi cunoasterea adevarata, si asta fara sa mai luam in calcul si lucruri distractive precum potiunile magice si dansatul in pielea goala in lumina lunii.

Adevarul este ca intr-o zi un Varsator va inventa ceva absolut diabolic, ce va aduce sfarsitul rasei umane. Asa ca ce avem de facut este sa-i tinem departe de laboratoare! (e oare ciudat in cazul asta ca eu ma simt bine tocmai in laborator? si nu, nu e o figura de stil 😛)

Slujba ideala: Sunt excelenti oameni de stiinta nebuni si nebuni, in general, de orice fel. Pot fi si niste vrajitori grozavi.

————————-

Sursa:
http://www.flu.ro/articole/Cultura_urbana/Ce_nu_ti_s_a_spus_niciodata_despre_zodia_ta_dar_e_esential_sa_afli.html
http://www.flu.ro/articole/Cultura_urbana/Ce_nu_ti_s_a_spus_niciodata_despre_zodia_ta_dar_e_esential_sa_afli_II.html





Here.

3 12 2010

In sala de operatii, in filmele americane cel putin, exista acea galerie unde doctorii care vor sa asiste, iti urmaresc tot procesul. Daca dai gres, toti de acolo de sus vad foarte bine si isi pot da seama, daca sunt experimentati, si unde anume ai gresit. Te vor taxa pentru asta ori te vor ajuta ori pur si simplu nu le va pasa. Dar pentru tine orice operatie conteaza, orice operatie e importanta, pentru ca stii ca fiecare pas in plus conteaza in cariera ta de doctor.
Ma intreb cum ar fi daca ne-am gandi cu totii ca in fiecare moment al vietii noastre exista cineva sus, cineva mai experimentat decat noi sau chiar mai putin experimentat, care ne urmareste fiecare miscare, care abia asteapta sa gresim, care face pariuri cu ceilalti despre cat de tare o vom da in bara ori care crede din tot sufletul ca suntem in stare sa o ducem pana la capat si sa salvam viata omului aluia … ori, in cazul in care nu suntem chirurgi, ca suntem in stare sa ducem la final treaba pe care o avem. Ca putem sa gasim solutii pe care nu le-au mai folosit altii ori ca ne vom stradui sa facem si mai bine data viitoare.

Eu mereu am fost jenata cand cineva venea sa vada ce lucrez. In liceu nu lasam pe nimeni sa-mi vada plansa de desen. Cand iesem in pauza, o intorceam pe dos si puneam ceva peste ea ca sa creez impresia ori ca nu am desenat nimic ori ca nu vreau sa vada nimeni ce-am facut. Mereu am fost stresata daca cineva statea in spatele meu si privea ceea ce fac. Ma intimidam si de cele mai multe ori ajungeam sa ma ridic de pe scaun si sa nu mai continui nimic. Si din acest motiv stiu sigur ca chirurgia nu este o munca potrivita pentru mine. Lasand la o parte faptul ca nu am rabdare, nu am forta pe care trebuie sa o aiba un medic ca sa indure toti acei ani pana sa devina un bun medic.
Dar … nu cred ca numai medicii au o scoala atat de lunga si atat de grea pana sa-i dea de cap cu adevarat. Ei o au in mod evident, noi ceilalti trebuie sa ne-o facem singuri. Noi nu avem 6 ani de facultate si alti 6 de rezidentiat. Noi, majoritatea, avem numai 3 ani de facultate si probabil inca 2 de master, cine se incumeta. Si dupa aceea ce facem? Intram in “prajitura” cu adevarat la abia 23-24 de ani?!

Avem atat de multe de invatat si atat de multe de dovedit. Si vrem nu vrem, tot timpul va fi cineva “acolo” care ne va supraveghea, si pentru asta trebuie sa fim in stare sa fim extraordinari in orice facem. Asta cred eu acum, dupa o luna in care am urmarit intens 6 sezoane Grey’s Anatomy. 😆 De aici toata comparatia cu medicina… Totusi, cred ca se potriveste de minune.





Hello world!

30 11 2010


Nu stiu cum, dar eu mereu am simtit ca sunt putin pe dos fata de ceilalti. Ori daca nu pe dos, in orice caz foarte in urma lor. Emotional vorbind mai ales. Desi in curand voi face 20 de ani, ma simt revoltata, deprimata si fara tinta exact cum se simt cei care abia au facut 16-17 ani, deja au trecut de primele doua etape ale liceului si se indreapta spre clasele mari, cele unde trebuie deja sa te concentrezi asupra a ceea ce vei face dupa ce termini liceul. Incotro, deci?!

Mereu m-am gandit ca ma adaptez usor. Da, posibil sa fie adevarat, cel putin in majoritatea situatiilor. Mai greu e cu detasarea din locul respectiv sau de lucrul respectiv. Distantarea, acceptarea ca nu totul ramane la fel. Niciodata nu ramane… Timpul zboara iar noi mergem parca undeva inapoi. Eu cel putin. Ori de fapt acum stau pe loc si privesc cum toti si toate se invart intr-o viteza pe care eu nu o mai pot nici percepe, atat de mare e!

Rutina… Urasc rutina. De aceea mereu incep chestii noi. Las lucrurile de care ma plictisesc neterminate si incep altele pentru a le lasa mai tarziu si pe acestea noi la fel de neterminate ca si cele vechi. Nehotarare, nerabdare, plictiseala, ireponsabilitate… Mdea, toate mi se potrivesc. Plus imaturitatea? Mdeah, in multe situatii.

Dar invat… Invat ceva in fiecare zi. Ori cel putin asa imi doream sa cred pana cand am observat cum fiecare zi trece degeaba. Cum dispar cu fiecare ora care trece si nimeni nu observa. Asta ar trebui sa ma puna pe ganduri? Yeap, m-a pus. Si totusi azi, de fapt ieri, am facut ceva ce n-am mai facut de foarte, foarte multa vreme. Si m-am simtit bine. Si n-a fost atat de rau cum m-am asteptat.

In concluzie cred ca voi spune ca e bine sa nu te feresti de ceea ce ti se iveste in cale si de ceea ce simti. Lasa lucrurile negative in urma si priveste inainte, dar, atentie!, zambind, ca altfel atragem iarasi lucrurile rele si nu mai scapam niciodata din cercul asta oribil…

Iata-ma asadar aici. Eu, visatoarea cu ochii verzi, care va va spune cateva povesti din cand in cand. 🙂 Hello world, says my little bloggy!