Here.

3 12 2010

In sala de operatii, in filmele americane cel putin, exista acea galerie unde doctorii care vor sa asiste, iti urmaresc tot procesul. Daca dai gres, toti de acolo de sus vad foarte bine si isi pot da seama, daca sunt experimentati, si unde anume ai gresit. Te vor taxa pentru asta ori te vor ajuta ori pur si simplu nu le va pasa. Dar pentru tine orice operatie conteaza, orice operatie e importanta, pentru ca stii ca fiecare pas in plus conteaza in cariera ta de doctor.
Ma intreb cum ar fi daca ne-am gandi cu totii ca in fiecare moment al vietii noastre exista cineva sus, cineva mai experimentat decat noi sau chiar mai putin experimentat, care ne urmareste fiecare miscare, care abia asteapta sa gresim, care face pariuri cu ceilalti despre cat de tare o vom da in bara ori care crede din tot sufletul ca suntem in stare sa o ducem pana la capat si sa salvam viata omului aluia … ori, in cazul in care nu suntem chirurgi, ca suntem in stare sa ducem la final treaba pe care o avem. Ca putem sa gasim solutii pe care nu le-au mai folosit altii ori ca ne vom stradui sa facem si mai bine data viitoare.

Eu mereu am fost jenata cand cineva venea sa vada ce lucrez. In liceu nu lasam pe nimeni sa-mi vada plansa de desen. Cand iesem in pauza, o intorceam pe dos si puneam ceva peste ea ca sa creez impresia ori ca nu am desenat nimic ori ca nu vreau sa vada nimeni ce-am facut. Mereu am fost stresata daca cineva statea in spatele meu si privea ceea ce fac. Ma intimidam si de cele mai multe ori ajungeam sa ma ridic de pe scaun si sa nu mai continui nimic. Si din acest motiv stiu sigur ca chirurgia nu este o munca potrivita pentru mine. Lasand la o parte faptul ca nu am rabdare, nu am forta pe care trebuie sa o aiba un medic ca sa indure toti acei ani pana sa devina un bun medic.
Dar … nu cred ca numai medicii au o scoala atat de lunga si atat de grea pana sa-i dea de cap cu adevarat. Ei o au in mod evident, noi ceilalti trebuie sa ne-o facem singuri. Noi nu avem 6 ani de facultate si alti 6 de rezidentiat. Noi, majoritatea, avem numai 3 ani de facultate si probabil inca 2 de master, cine se incumeta. Si dupa aceea ce facem? Intram in “prajitura” cu adevarat la abia 23-24 de ani?!

Avem atat de multe de invatat si atat de multe de dovedit. Si vrem nu vrem, tot timpul va fi cineva “acolo” care ne va supraveghea, si pentru asta trebuie sa fim in stare sa fim extraordinari in orice facem. Asta cred eu acum, dupa o luna in care am urmarit intens 6 sezoane Grey’s Anatomy. 😆 De aici toata comparatia cu medicina… Totusi, cred ca se potriveste de minune.

Advertisements

Actions

Information

One response

12 12 2010
Amarena

Ce analogie reusita ^_^
Chiar ar fi ciudat sa stim ca e cineva care ne sufla mereu in ceafa la orice pas. Dar pe de alta parte cred ca ar fi si constructiv.
Cu facultatile noastre este o conversatie mult prea lunga daca ar fi sa incep: ma rezum la a spune ca am facut electronica 4 ani, am luat o nota gigantica la licenta, acum sunt la master cu bursa, insa… sunt perfect constienta ca din punct de vedere practic sunt PRAF si imi e frica de mor de momentul in care o sa fiu nevoita sa ma angajez ca inginer.
Astazi ma uitam la un serial si ma gandeam cum ar fi fost sa fi invatat la Oxford.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: